Cu totii avem momente in viata cand suntem tristi. Fie ca tristetea ne este provocata de pierdera unui obiect sau fiinta draga, fie tristetea vine dn profunzimea eului nostru in momentele decisive ale vietii, cand realizam cat de mici si insignifianti suntem in univers. Dar oricum ar fi, suntem tristi. Monotonie, rutina, plictiseala, probleme...toate aceste fac parte din familia tristetii. Toate sunt rude, mai de gradul II sau mai de sange, dar sunt rude. Iar noi suntem tristi...
Tristetea este rana sufletului. O rana adanca...necicatrizata.Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ai o sensibilitate foarte ... "aparte". Felicitari !
RăspundețiȘtergereps. nu o lua ca pe un "compliment" sunt sigur ca poti si mai ... mult